Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat marți, în contextul Conferinței de presă comună cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, că obiectivul bilateral comun este parcursul european ireversibil al vecinilor de peste Prut:
„Ne aflăm într-un moment extrem de important al relației noastre bilaterale, un moment favorabi, mă bucur că așa cum de obicei facem noi în relația bilaterală prima vizită este la București. Așa cum și vizita mea din 23 iulie a fost prima vizită externă pe care a pimit-o Republica Moldova după alegerile istorice din 11 iulie.
Această vizită reprezintă o reconfirmare, dacă mai era nevoie a relației speciale, privilegiate de parteneriat strategic între țările noastre, o ocazie pentru consolidarea suplimentară a dialogului bilateral, cu rolul de a încuraja cooperarea pe toate palierele pentru avansareaproiectelor comune pentru interes strategic”,a declarat ministrul Bogdan Aurescu.
Acesta a subliniat că mesajul României este unul ferm pentru reforma profundă din Republica Moldova:
„Recentele contacte bilaterale la toate nivelurile cu autoritățile din Republica Moldova au condus la o imagine de ansamblu a domeniilor, obiectivelor și proiectelor noastre prioritare iar astăzi am continuat să adâncim acest dialog cu obiectivul de a pregăti viitoarea ședință comună de guvern.
Mesajul nostru al României, de susținere, pentru reformarea profundă, pentru modernizarea Republicii Moldova este ferm. Avem un obiectiv strategic bilateral comun care este parcursul european ireversibil al Republicii Moldova”, a mai spus Bogdan Aurescu.