Mirela Vaida, trecut sfâșietor. Drama pe care a trăit-o după patru ani de căsnicie: A fost foarte greu

Mirela Vaida, trecut sfâșietor. Drama pe care a trăit-o după patru ani de căsnicie: A fost foarte greu
FOTO: Instagram: Mirela Vaida

Mirela Vaida se bucură de o carieră în teatru și în televiziune, dar și de rolul de femei și mamă. Totuși, nu sunt mulți cei care știu trecutul vedei și mai ales care cunosc drama prin care prezentatoarea de la Antena 1 a trecut.

Mirela Vaida a povestit recent, într-un interviu, drama și momentele cumplite cu care s-a confruntat după patru ani de căsnicie. Ea a recunoscut că inițial s-a concentrat pe carieră, dar mai apoi și-a dorit copii.

Pentru vedeta de la Antena 1 nu a fost ușor să rămână însărcinată, înaintea fetiței ei Carla, ea a mai pierdut două sarcini, după cum a mărturisit ea.

„Păi dacă eu m-am măritat la 27 de ani, copiii au venit la 33 de ani. Destul de târziu. Vreau să zic aşa, până la 30 de ani am fost mai preocupată de job, de carieră. La 29 de ani am intrat în Antena 1, un proiect zilnic care îmi lua toată energia, care îmi lua tot timpul şi nu gândeam în vremea aia la copii. Şi când am vrut să fac copii, doi ani de zile nu am putut…sau chiar trei.

Mirela Vaida, dramă după patru ani de căsnicie

După ce mi-am rezolvat toate problemele, după ce am pierdut două sarcini, am reuşit să rămân însărcinată cu Carla şi să o aduc pe lume.

După aceea am zis, Doamne, dacă pot să fac acum, să nu pierd timpul, să mai fac încă unul. Cine ştie ce se întâmplă. (…) A fost cel mai greu. Noi mâncăm prost, ne stresăm, organismul trebuie pregătit, nu doar fizic, ci şi emoţional. (…) Copilul când vine trebuie să fie primit într-un cuib, în linişte.

Chiar e o pregătire spirituală din punctul asta de vedere. (…) După ce piezi două sarcini, foarte greu îţi revii. Din cauza calităţii vieţii care e din ce în ce mai slabă, femeile nu mai au aceeaşi putere de a naşte copii”, a povestit prezentatoarea de la Antena 1, potrivit Ciao.ro.

De 11 ani, Mirela Vaida este căsătorită cu Alexandru Burca. Prezentatoarea a mărturisit în numeroase rânduri că are o relație specială cu soțul ei, chiar dacă de cele mai multe ori părerile lor sunt diferite.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire