Alina Bădic a vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre ființele și entitățile care ne influențează starea, gândirea și sănătatea. Invitații Alinei Bădic au fost Ingrid Baciu și Eugen Mîrtz.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat de Alina Bădic ce e în jurul nostru și noi știm, Eugen Mîrtz a răspuns: „Mult mai mult decât ne putem noi imagina. Toată lumea știe, crede și chiar acceptă existența îngerilor păzitori, dar cam atât. Oamenii nu știu că această creație a lui Dumnezeu e mult mai plină, mai interesantă decât pare la prima vedere și avem tendința de a ignora ceea ce nu putem percepe. Or noi suntem înconjurați de lumi paralele, universuri subtile, cum ar fi astralul, astralul inferior etc, unfe sunt o mulțime de ființe și entități, nu toate aflate la nivelul d e evoluței al ființei umane, unele au un nivel al evoluției inferior, dacă vrei corespunzător animalelor, iar altele sunt de un rang superior și sunt multe ranguri superioare ființei umane. Acestea ne influențeaz foarte mult viața pe toate planurile și pe toate nivelurile, indiferent dacă vrem sau nu sau conștientizăm. E bine să știm de aceste ființe și să interacționăm mai bine, mai frumos și mai armonios.
„Viața văzută sau nevăzută se înscrie în direcții de manifestare. Așa cum, pe Pământ, când un om își ia permisul, știe că vor fi participanți în trafic, la fel și în lumile nevăzute sunt participanți la traficul vieții noastre personale (…) Avem acești guvernatori, lideri care conduc, vin cu programele, le implementează. Nu aș spune că ne sunt inferiori doar pentru că nu achesează la valorile noastre, aș spune că fără ei, ca și fără albine, viața noastră ar fi inexitentă”, a susținut, la rândul său, Ingrid Baciu.