Economic
Premierul Florin Cîțu ar înclina către demiterea miniștrilor USR PLUS dacă aceștia semnează și depun moțiunea de cenzură, potrivit unor surse citate de g4media.
O decizie în acest sens ar urma să fie luată la ședința Biroului Politic Național al PNL, care a început la ora 12.00. Premierul s-ar bucura de susținerea liderilor partidului.
Pe de altă parte, USR va depune moțiunea de cenzură în această după amiază, potrivit unor surse pentru B1 TV. Membrii USR PLUS îi vor solicita premierului Florin Cîțu să plece și să părăsească funcția. În cazul în care moțiunea de cenzură va pica, membrii partidului își vor da demisia.