Alfred Stern, noul director general al OMV, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor privind vânzarea Petrom

Alfred Stern, noul director general al OMV, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor privind vânzarea Petrom
Foto: facebook.com/OMV

Alfred Stern, noul director general al grupului energetic austriac OMV, a refuzat de trei ori să răspundă la întrebarea privind vânzarea Petrom.

În cadrul unei conferințe, mai mulți jurnaliști l-au întrebat Stern în legătură cu această vânzare, iar acesta a refuzat de fiecare dată să dea un răspuns.

Asta în contextul în care în ultima perioadă s-a tot vehiculat informația privind această vânzare.

Alfred Stern, în vârstă de 56 de ani, e noul director general al grupului energetic austriac OMV. În prima fază, acesta va prelua funcţia de preşedinte al comitetului executiv şi director general al OMV pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă doi ani. Începând din 2018, Stern a condus Borealis, divizia de produse chimice a OMV.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom; statul român, prin Ministerul Economiei deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)