Filarmonica Mării Baltice, o revelație în cadrul Festivalului George Enescu

Filarmonica Mării Baltice, o revelație în cadrul Festivalului George Enescu
Sursa foto: Festivalul George Enescu / Andrada Pavel

De la o ediție la alta Festivalul George Enescu și-a propus să promoveze  dialogul muzical menit să exploreze stiluri și epoci diferite ale creației. Prin urmare, nu este de mirare că publicul venit să asiste în aceste zile la spectacolele celor mai mari orchestre și nume ale muzicii culte vor fi încântați mai mult ca niciodată cu repertorii ce îmbin opere clasice cu lucrări ale unor compozitori contemporani ce au cunoscut afirmarea mondială, chiar în timpurile noastre.

Un astfel de dialog inedit a fost cel propus de Filarmonica Mării Baltice în cadrul reprezentației ce a avut loc marți, 31 august, în spectacolul de la Ateneul Român. Într-un mod dinamic, provocator dar în același timp armonios, dirijorul Kristjan Järvi și virtuozii muzicieni ce compun eterogena Filarmonică a Mării Baltice au reușit să ducă experiența orchestrală către o nouă dimensiune.

Programul artistic a reprezentat o adevărată călătorie de descoperire muzicală, cuprinzând în prima parte a spectacolului  opere ale compozitorului contemporan estonian Arvo Pärt, urmate în a doua parte a audiției de celebra simfonie Lacul lebedelor de Ceaikovski.

Energia electrizantă, explozivă pe alocuri, a fost ingrendientul central care a făcut posibilă eliminarea unor ipotetice bariere compoziționale între cele mai sobre partituri semnate Arvo Pärt, precum Swansong, Fratre și Passacaglia, și complexa compoziție Lacul Lebedelor de Ceaikovski , în care farmecul rusesc din epoca romantică a fost redat într-un aranjament de simfonie dramatică, semnat de Kristian Järvi.

Pe de altă parte, este doar aparentă distanța dintre compozițiile contemporanului Arvo Pärt și marea operă romantică a unui titan al muzicii clasice precum Ceaikovski. Dacă lucrările acestuia din urmă sunt cunoscute pentru publicul larg, muzica lui Arvo Pärt redată pe scena Festivalului George Enescu într-un mod atât de spectaculos de Filarmonica Mării Baltice, a avut potențialul de a reprezenta o adevărată revelație.

Lumea lui Arvo Pärt a fost dezvăluită publicului bucureștean cu influența specifică dată de rezonanțele și profunzimea cântarilor religioase vechi, prezente de secole în tradiția liturghiilor Bisericii Ortodoxe și Catolice, un fel de patrii spirituale ale compozitorului. Swansong, de exemplu, compusă în 2013, este reinterpretarea unui text poetic, ce are la bază ultimele rânduri ale uneia dintre cele mai faimoase predici rostită de cardinalul John Henry Newman (1801–1890), un personaj central în Anglia secolului al XIX-lea. În timp, textul a devenit o rugăciune independentă, folosită în liturghia funerară anglicană.

Însă și celelalte două compoziții ale lui Arvo Pärt redate pe scena Ateneului în cadrul Festivalului George Enescu sunt ilustrațiile unui proces de transfigurare sonoră a motivelor ce se regăsesc adesea în cântările liturgice, precum deplângerea păcatelor, căința în fața divinității sau preamărirea sfinților în deziluzia și zbuciumul contemporan, ca o veche rugăciune reinterpretată.

Pärt însuși și-a descris adesea opera sa ca pe o permanentă pendulare între două forțe: “una este suferința, celălaltă este consolarea. Una este dată de păcat, celălalt este dată de iertare. Una este umană, celălalt este divină”.

Cât de mult se potrivește această decriere secvențelor din timpul interpretării Passacaglia, în care marea violonistă Viktoria Mullova a spart ritmul mecanic al ccompoziției cu o explozie de mișcări regulate ale corzilor în sus și în jos, ca o ascensiune, urmată brusc de o prăbușire.

Prestația Filarmonicii Mării Baltice condusă de maestrul Kristjan Järvi, și având-o drept invitată pe marea violonistă Viktoria Mullova a reușit să scoată în evidență esența muzicii lui Arvo Pärt prin simplitate dar în același timp prin profunzimea interpretării.

Această interpretare și cheia melodică aleasă de Kristjan Järvi și de orchestra sa, au lăsat impresia că nu trebuie să fii un fin cunoscător al muzicii clasice pentru a avea acces la mesajul lui Arvo Pärt și a lui Ceaikovski. Complexitatea limbajului muzical a putut fi înțeles într-un mod perceptibil, intuitiv, așa cum evlavioșii se minunează când pășesc pentru prima dată într-o catedrală.

Dincolo de experiența memorabilă, publicul din România a avut ocazia de a lua contact cu un proiect muzical de succes. Reunind muzicieni din Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Rusia și Suedia, Filarmonica Mării Baltice și- a început activitatea în 2008 pe insula Usedom din Marea Baltică la inițiativa lui Thomas Hummel, directorul Usedom Music Festival de muzică – și a câștigat imediat aprecieri pentru spectacolele sale și pentru mesajul său puternic de unitate într-o regiune împărțită istoric.

Fișă de prezentare a spectacolului

FILARMONICA MĂRII BALTICE
Dirijor: Kristjan Järvi
Violonistă: Viktoria Mullova

Program:
Pärt – 
Swansong
Pärt – 
Fratres
Pärt – 
Passacaglia (pentru vibrafon și instrumente cu coarde)
Ceaikovski – Lacul lebedelor (simfonie dramatică, ar. Kristjan Järvi)

Kristjan Järvi trăiește și respiră muzică, folosindu-și puterea pentru a crea artă în care orice este posibil. Publicația Reuters scrie despre Kristjan Järvi că: ”și-a câștigat reputația ca fiind unul dintre cei mai isteți și inovatori creatori de programe de pe scena clasică”. Dirijorul se simte ca acasă pe marile scene internaționale, interpretând piese ale marilor clasici, de la Wagner, la Ceaikovski și de la Steve Reich la Radiohead, precum și producțiile sale originale, fără a se limita la un anumit gen muzical.

Viktoria Mullova a studiat la Școala Centrală de Muzică din Moscova și la Conservatorul din Moscova. Talentul său extraordinar a atras atenția după ce a câștigat premiul întâi la Concursul Sibelius, din 1980, la Helsinki și medalia de aur la Concursul Ceaikovski, din 1982, care a fost urmat, în 1983, de fuga ei mult mediatizată din Rusia, în anul 1983.

De atunci, a interpretat cu mari orchestre și dirijori reputați din întreaga lume, la cele mai importante festivaluri internaționale. În prezent, este cunoscută ca o violonistă de o versatilitate și integritate muzicală excepționale. Curiozitatea ei acoperă toată evoluția muzicală, de la baroc și clasic, până la cele mai contemporane influențe din lumea muzicii fusion și experimentale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”