Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat, marți, că aproximativ 519.000 de dosare de pensii au fost evaluate şi digitalizate până acum. Recent, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 1.000 de posturi a personalului din casele teritoriale de pensii. Noii angajați ar trebui să participe la procesul de evaluare a dosarelor de pensii din sistemul public aflate în plată, care sunt în număr de circa cinci milioane. Până acum, pentru cele 1.000 de posturi s-au înscris peste 6.000 de persoane, a mai precizat Turcan. Ministrul Muncii a vorbit apoi și despre noua formulă de calcul a pensiilor.
„Avem până acum 519.000 de dosare evaluate şi digitalizate, adică din dosare cu şină am ajuns într-un format electronic. Nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă acest lucru începea, aşa cum era prevăzut în lege, în 2019. Probabil acum am fi avut minim două milioane de dosare digitalizate şi evaluate”, a declarat Raluca Turcan, pentru Digi24.
Ministrul a vorbit și despre suplimentarea personelului din casele de pensii în vederea digitalizării celor cinci milioane de dosare: „Astăzi s-a încheiat procedura de depunere a dosarelor şi pentru cele o mie de locuri suplimentare pentru oameni care să intre în procesul de digitalizare s-au înscris 6.058. Aşadar şase pe loc, doar în procedura de depunere a dosarelor”.
Turcan a mai precizat că va fi schimbată formula de calcul a pensiilor, aceasta urmând a fi prezentată la începutul lui 2023.
„Vom ajunge la o formulă de calcul a pensiilor prin care pensiile mai mici să crească mai mult decât pensiile care ies în momentul de față mai mari pentru cei care se pensionează. Este o schimbare fundamentală. (…) În plus, intenționăm ca pentru cei care optează să rămână în activitatea profesională să creăm un sistem de bonificare în calculul pensiilor, așa încât oamenii să fie stimulați să rămână mai mult la muncă”, a mai declarat ministrul liberal.