Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, joi, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că este dispus să participe la cursa electorală pentru Primăria București.
„Nimic nu mă va împiedica să intru într-o asemenea competiție dacă mă susține PDL, nu mă văd în situația de a candida independent sau în afara partidului.” a declarat acesta.
Preda a declarat că este îngrijorat de faptul că PDL încă nu are un candidat stabilit în multe zone, nici la București, Constanța sau Timișoara. „Trebuie să găsim candidați care să intre în luptă. Mă tem că PDL a fost foarte departe de sensibilitatea pe care o evocă oamenii care și-au pus speranțele în noi”, a declarat eurodeputatul.
Despre posibilul contracandidat, Sorin Oprescu, Preda a spus că acesta „a știut să folosească foarte bine oportunitatea pe care o prezintă Bucureștiul, un buget important, un punct extrem de important pe harta politică, un om care a terminat proiecte gata începute, e în mediul lui în politică, e un adversar redutabil și trebuie să ne angajăm în această bătălie.”