Ludovic Orban susţine poziţia UDMR ca pensiile speciale ale aleşilor locali să nu fie desfiinţate: Trebuie luate în considerare restricţiile la care sunt supuşi (VIDEO)

Ludovic Orban susţine poziţia UDMR ca pensiile speciale ale aleşilor locali să nu fie desfiinţate: Trebuie luate în considerare restricţiile la care sunt supuşi (VIDEO)

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat luni, la finalul ședinței din coaliție, că e de acord cu poziţia UDMR ca pensiile speciale pentru aleşii locali să nu fie desfiinţate. Acesta a punctat că trebuie să se țină cont de faptul că primarii nu primesc sporuri sau venituri suplimentare și că au și anumite restricții în exercitarea funcției.

Ludovic Orban, despre pensiile speciale ale primarilor

„Sunt de acord, trebuie să găsim o soluţie. Primarii primesc doar indemnizaţia, ei nu beneficiază de sporul de vechime sau instrumente prin care să se cuantifice efortul pe care îl depun. Se poate găsi o formă legală în care să se ia în considerare restricţiile la care sunt supuşi prin exercitarea funcţiei de primar sau de preşedinte de Consiliu Judeţean şi să se ţină cont de faptul că nu au beneficiat de alte venituri suplimentare”, a explicat Ludovic Orban.

Liderul liberalilor a punctat că pensiile speciale ale parlamentarilor au fost desființate deoarece e o mare diferență între aceștia și aleșii locali: „Funcţia de primar incumbă o responsabilitate uriaşă, patrimonială, civilă”.

Orban a mai spus că există deja un grup de lucru privind pensiile speciale, iar acesta trebuie să-și reia activitatea odată cu debutul sesiunii parlamentare şi să vină cu soluţii pentru fiecare categorie de pensii speciale. Ludovic Orban a repetat apoi că trebuie să se țină cont de hotărârile Curţii Constituţionale și de principiului contributivităţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`