Lucian Romașcanu, unul dintre liderii de la vârful PSD, a explicat pentru B1 TV că social-democrații nu vor încerca să demită guvernul PNL înainte de Congresul național-liberalilor. Partidul lui Ciolacu are în vedere o strategie, cu ajutorul căreia inițiativa să poată avea succes.
„S-a ajuns la concluzia că cel mai bine este să așteptăm, iar moțiunea de cenzură, nefiind decât o dată pe sesiune, să așteptăm momentul când sunt cele mai bune șanse ca moțiunea să treacă. E normal să nu faci un exercițiu de imagine și chiar să încerci să dărâmi acest guvern”, a declarat Romașcanu pentru B1 TV, în emisiunea „Special”, moderată de către Nadia Ciurlin.
PSD se bazează inclusiv pe voturile nemulțumiților din PNL și USR-PLUS, care ar putea forța ruperea coaliției de guvernare.
„Din perspectiva analitică este evident că până în Congresul PNL va fi foarte complicat să existe un rezultat pozitiv, pentru că fiecare tabără vrea să-și conserve poziția și imaginea, iar după acel congres, probabil că vor fi șanse mai mari dacă nu chiar va fi o posibilitate clară pentru a trimite acest guvern acasă.
(…) Firește că ne bazăm pe un segment pe nemulțumiți în urma Congresului de la PNL, dar și de la USR-PLUS”, a mai declarat Romașcanu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.