Florin Cîțu nu se teme că va fi demis din funcția de premier al României, prin intermediul moțiunii de cenzură susținute de PSD și AUR. Liderul formal al Guvernului a oferit un comentariu ironic cu privire la această inițiativă, care ar urma să fie depusă în Parlament în această toamnă.
„De parcă mai interesează pe cineva ce spune PSD”, a fost reacția premierului Florin Cîțu, după ce a fost întrebat de un jurnalist ce părere are inițiativa PSD.
Cîțu nu crede că membri din PNL vor alege să voteze moțiunea PSD.
„PNL este un partid care va ieși unit din aceste alegeri. Am început la drum cu un grup mic în spatele meu. Am spus că voi construi. Construiesc o echipă. După 25 septembrie veți vedea un PNL puternic, care se va lupta cu inamicul nostru numărul 1 – PSD”, a mai declarat Cîțu.
Social-democrații au declarat că vor depune moțiunea în momentul în care se vor asigura că inițiativa va îndeplini numărul necesar de susținători.
„Din punctul nostru de vedere s-a ajuns prea departe. Pe de o parte au înghețat toate veniturile românilor, salarii, pensii și alocații. Pe de altă parte, avem cea mai mare explozie de prețuri, total necotrolată și fără să vină cu nicio soluție guvernul. Am decis cu unanimitate de voturi în cadrul Consiliului Politic Național că vom depune moțiunea de cenzură în momentul în care vom avea cee 234 de voturi necesare să treacă această moțiune”, a declarat Marcel Ciolacu.