Guvernul nu-i dă lui Traian Băsescu locuință provizorie: Nu facem acte cu dedicație. Parlamentul va amenda legea

Guvernul nu-i dă lui Traian Băsescu locuință provizorie: Nu facem acte cu dedicație. Parlamentul va amenda legea
Foto: facebook.com

Executivul a respins, miercuri, propunerea Secretariatului General al Guvernului, dintr-o ordonanță de urgență referitoare la modificarea prevederilor Legii 406/2001, care privește situația locativă a foștilor șefi ai statului român.

„Nu a fost aprobată nicio modificare a prevederilor conexe Legii 406/2001 care reglementează situația locativă a foștilor șefi de stat. Urmează ca aceasta temă să fie dezbătută în regim de urgență în Parlament.

(…) Guvernul nu a considerat necesar să facă un act cu dedicație în acest caz. Urmează ca Parlamentul, cel care a emis Legea 406, să o și amendeze”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă.

Guvernul ar fi discutat, în ședința de miercuri, modificarea Legii privind acordarea unor drepturi foștilor președinți. Exista astfel posibilitatea acordării fostului șef al statului, Traian Băsescu, a unei locuințe provizorii de maximum trei luni, până când cea din strada Gogol nr. 2, București, va fi renovată, potrivit unor surse citate de ziare.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`