Metrorex dă contracte fără să anunțe câștigătorii: Directorul companiei pleacă în excursii exotice cu Remus Truică (VIDEO)

Metrorex dă contracte fără să anunțe câștigătorii: Directorul companiei pleacă în excursii exotice cu Remus Truică (VIDEO)
Foto: metrorex.ro

În timp ce preţul biletelor creşte la metrou, conducerea se ţine în continuare de afaceri dubioase. Metrorex a atribuit un contract estimat la 440 milioane euro pentru achiziţia de trenuri, dar nu a anunţat compania selectată, informează B1 TV. Nici măcar ministrul Transporturilor, Ioan Rus, nu ştie cine e câştigătorul. Asta în timp ce şeful companiei, Aurel Radu, este unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari din România, cu aproape 1.500 de euro pe lună şi merge în vacanţe cu Remus Truică.

Metrorex dă un contract de aproximativ 440 milioane euro, fără să anunţe. Potrivit unor surse din piaţă, licitaţia a fost deja câştigată de spaniolii de la CAF, care vor pune la dispoziţia Metrorex 51 de trenuri de metrou, pentru magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon.

Costurile se vor resimţi cel mai probabil în bilete, lucru deja anunţat de Metrorex. Şi aici apare din nou discrepanţa: în timp ce oamenii scot banii din buzunar, conducerea Metrorex face contracte dubioase şi, eventual, pleacă în excursii de lux.

Şeful companiei, Aurel Radu, este unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari din România. Potrivit declaraţiei sale de avere, el a încasat aproape 1.500 de euro pe lună în 2013 şi deţine mai multe terenuri, imobile, bijuterii, ceasuri şi tablouri scumpe.

Prieten şi partener de tenis al lui Remus Truică, un alt personal controversat, Aurel Radu nu s-a sfiit să aleagă destinaţii exclusiviste pentru vacanţele sale. El şi-a petrecut multe dintre concedii în sudul Franţei, pe Coasta de Azur.

Şeful de la Metrorex apare în mai multe fotografii în plimbări cu iahturi luxoase, shopping de la cele mai scumpe branduri din lume, mese cu delicatese culinare. De asemenea, acesta are numeroase legături şi cu omul de afaceri Dinu Pescariu.

Între timp, Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, susţine însă că nu ştie cine e câştigătorul licitaţiei de la Metrorex, dar nici nu-l interesează cui îi va reveni contractul.

Trenul cu care CAF a câştigat licitaţia Metrorex este acelaşi care circulă deja pe Magistrala 2 Pipera-Berceni şi din care Metrorex a cumpărat deja 24 de unităţi pentru 145 de milioane de euro. Printre criteriile de evaluare care au adus câştig spaniolilor de la CAF se numără preţul, masa trenului fără pasageri, timpul de parcurgere a traseului dus-întors pe Magistrala 5 şi costurile de mentenanţă pentru un an.

Metrorex va aloca 38,5 milioane lei şi pentru proiectul magistralei 6 care va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, al cărei termenul de punere în funcţiune al liniei este anul 2020 la solicitarea UEFA. Capitala va găzdui, pe Arena Naţională, patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală, în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020, alături de alte 12 oraşe.

Metorex dă contracte fără să anunțe câștigătorii

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”