Fanii starului ”Top Gear”, Jeremy Clarkson, au făcut o petiție pentru readucerea acestuia la BBC

Fanii starului ”Top Gear”, Jeremy Clarkson, au făcut o petiție pentru readucerea acestuia la BBC
Foto: autoevolution.com

Jeremy Clarkson, starul „Top Gear”, a fost suspendat de BBC, după ce acesta a avut un conflict violent cu un producător, care ar fi  avut drept sursă lipsa serviciilor de catering. Reprezentanții postului au luat decizia de a nu difuza emisiunea de duminică. Fanii acestuia au reacționat: peste 100.000 de persoane au semnat o petiţie online prin care cer BBC să-l repună în drepturi pe Jeremy Clarkson, notează Mediafax.

„Pe fondul unei dispute violente cu un producător BBC, Jeremy Clarkson a fost suspendat pe durata investigaţiei. Nicio altă persoană nu a fost suspendată”, se arată în comunicatul BBC.

Potrivit reprezentanților postului de televiziune, nimeni altcineva nu a fost suspendat din cauza presupusei „ciondăneli” cu producătorul BBC, după încheierea unor filmări pentru emisiune la Newcastle.

Fanii nu se rezumă doar la petiție, ci își exprimă opinia și pe internet. Așadar, o campania online pe Change.org a fost iniţiată sub hashtagul #BringBackClarkson de către bloggerul de dreapta Guido Fawkes.

Fiica prezentatorului, Em Clarkson, a postat un mesaj de susţinere pe Twitter. „O, BBC te rog primeşte-l înapoi… A început să gătească…”, scrie ea.

Starul „Top Gear” Jeremy Clarkson a mai fost implicat și în trecut în scandaluri. În mai 2014, prezentatorul britanic a fost nevoit să prezinte scuze după ce folosise un termen cu caracter rasist în timpul unei filmări.

Tabloidul The Sun citează o sursă care spune că prezentatorul este nevinovat.

„Nu a lovit pe nimeni”, a insistat această sursă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`