Alertă pe litoral. S-au aplicat amenzi uriașe, de până la 997.700 de lei din această cauză

Alertă pe litoral. S-au aplicat amenzi uriașe, de până la 997.700 de lei din această cauză
Aglomerație pe litoralul românesc

În perioada 2 – 22 august, Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi în valoare de 997.700 de lei, în stațiunile de la malul Mării Negre.

„Numărul şi valoarea sancţiunilor aplicate pe litoral s-au dublat, faţă de 2020, după ce Garda Naţională de Mediu a demarat o amplă acţiune de control în zona staţiunilor de pe malul Mării Negre.

Timp de 20 de zile (în perioada 2 – 22.08.2021), comisarii GNM au verificat operatorii de plaje, agenţii comerciali şi administraţiile publice din aceste staţiuni şi au constatat numeroase nereguli privind gestionarea deşeurilor”, a anunțat Garda Națională de Mediu.

În urma controalelor efectuate pe litoralul românesc, comisarii GNM au dat 92 de amenzi, în valoare totală de 997.700 de lei.

Față de anul 2020, când au fost aplicate doar 49 de amenzi în acest interval, în 2021 sancțiunile s-au dublat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`