PSD solicită dezbaterea urgentă a legii consumatorului vulnerabil în Parlament sau o OUG cu măsuri de sprijin

PSD solicită dezbaterea urgentă a legii consumatorului vulnerabil în Parlament sau o OUG cu măsuri de sprijin
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD a cerut Guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin de la 1 octombrie.

„Scumpirile uriaşe ale electricităţii şi gazelor, cu peste 70% faţă de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL, impun măsuri urgente de protecţie a sutelor de mii de români care nu mai pot face faţă facturilor. Oficial, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranşării. Termenul de 1 ianuarie 2022 pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil, vehiculat de actualii guvernanţi, este mult prea îndepărtat. Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni în care creşte exponenţial consumul de energie electrică şi gaz, iar scumpirile masive vor duce facturile la valori insuportabile. PSD nu concepe ca, în plină iarnă, oamenii să fie abandonaţi în frig şi întuneric! De aceea a insistat ca legea consumatorului vulnerabil să fie introdusă pe ordinea de zi a sesiunilor extraordinare ale Camerei Deputaţilor, solicitare respinsă de actuala majoritate”, arată un comunicat de presă al social-democraţilor.

PSD cere ori dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă a legii, imediat după începerea sesiunii parlamentare, şi aplicarea ei de la 1 octombrie, ori adoptarea rapidă de către guvern prin OUG a măsurilor de sprijin necesare, pentru că scumpirile catastrofice ale energiei şi iminenţa debranşărilor, chiar reprezintă o urgenţă, potrivit sursei citate.

De asemenea, social-democraţii solicită imperativ guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin încă de la 1 octombrie 2021.

„Nu există şi nu poate există scuza că nu sunt bani! Corporaţiile din energie pot şi trebuie să participe la protejarea consumatorilor. Aşa este echitabil şi absolut necesar, în viziunea PSD”, mai precizează comunicatul de presă.

Prin urmare, PSD susţine amendamente esenţiale la legea consumatorului vulnerabil precum:

„- subvenţionarea unei părţi din valoarea facturii la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor;

– stabilirea unui mecanism de plafonare a preţurilor la energie, dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu, o majorare mai mare de 30% într-un interval de 6 luni”, conform sursei menţionate.

De asemenea, distinct, PSD pregăteşte un proiect de lege care să sprijine şi alte categorii de populaţie, dar şi firmele mici şi mijlocii.

Miercuri, ministrul Muncii Raluca Turcan a cerut Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul energetic, respectiv măsurile pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:30 - Accesorii sanitare de baie care revoluționează designul și funcționalitatea
16:29 - Silvia Dinică (USR) îl contrazice pe managerul firmei de catering, după ce peste 100 de elevi s-au intoxicat cu ”Masa caldă” de la școală: „Nu cred că cineva poate să contamineze toate acele porții, ca să-i facă cuiva rău” (VIDEO)
16:24 - Aplicația Telegram a fost interzisă în Ucraina. Există riscul ca serviciile ruse să poată intercepta mesajele militarilor
16:10 - Construcții Erbașu: Contribuim activ la un viitor sustenabil. Anul acesta am finalizat instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 5 MWp, proiectate să producă anual 6.000 MWh de energie verde (FOTO)
15:58 - Sanda Nicola, fosta vedetă media, s-a alăturat Mișcării care-l susține pe Mircea Geoană pentru Președinție
15:56 - Un nou ciclon amenință Europa! Va aduce alte furtuni puternice. Au fost deja emise avertizări Cod roșu și portocaliu
15:54 - Dâmbovița: Un bărbat s-a stins din viață, după ce a fost acroşat de o basculantă
15:44 - Mircea Geoană, critici dure privind noua lege a pensiilor: „Am văzut calcule greșite, pensionari cu pensia tăiată la jumătate, inclusiv categoriile cele mai vulnerabile au fost nedreptățite”
15:44 - Newsweek: Pensionar „furat” la pensie. A pierdut 700 lei pentru că nu e pensionat pe legea nouă. Cât a lucrat?
15:36 - Firma de catering care a livrat alimente în școli din județul Mehedinți, amendată și închisă temporar de ANPC