Cristoiu: Ceva nu-i în regulă în statul român poreclit și de drept. Iliescu, salvat de la urmărirea penală de chiar Codruța Kovesi

Cristoiu: Ceva nu-i în regulă în statul român poreclit și de drept. Iliescu, salvat de la urmărirea penală de chiar Codruța Kovesi

 Înalta Curte de casație și Justiție a decis redeschiderea Dosarului Mineriadei. Fostul preşedinte Ion Iliescu este principala persoană publică vizată de acest dosar, având în vedere calitatea sa de şef al statului în cadrul tragicelor evenimente din 13, 14 și 15 iunie 1990.

Este cunoscut discursul de mulţumire adresat minerilor de şeful statului de atunci, Ion Iliescu, imediat după ce Bucureştiul fusese răvăşit de acţiunile de atunci ale minerilor.

În acest context, Ion Cristoiu afirmă, într-un articol publicat pe blogul personal,  că fostul președinte a fost salvat de la urmărirea penală chiar de Codruța Kovesi.

“Ion Iliescu a fost salvat de la urmărire penală de nimeni alta decît Codruța Kovesi, la vremea respectivă Procuror general al României. Mai precis, așa cum arată prima și ultima pagină din Rezoluția semnată de mînuța Codruței Kovesi, Dan Voinea, procurorul de caz în Dosarul Mineriadei, a dispus începerea urmării penale împotriva lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a făcut plîngere la Codruța Kovesi. Iar Codruța Kovesi a dispus pur și simplu NUP în dosarul instrumentat de Dan Voinea.”, scrie jurnalistul.

Dosarul, la care Dan Voinea lucrase mai mulți ani și care însuma peste 200 de volume, e trimis Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General.
În 3 septembrie 2008, SUPC anunță decizia de Neîncepere a Urmării Penale a lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei.

Explicabil, consideră gazetarul: “Chiar dacă dosarul a fost preluat de la Dan Voinea, noii procurori de caz nu aveau competența unui procuror care investigase Mineriada timp de mai mulți ani.
Și astfel în Dosarul Mineriadei, Ion Illiescu are două NUP-uri!”, adaugă acesta.

Cristoiu amintește în articolul său și despre un alt dosar celebru: cel al Revoluției. Acesta spune că și în acest caz Iliescu a fost salvat tot de Kovesi.

“Tot Laura Codruța Kovesi îl salvează pe Ion Iliescu și de la urmărirea penală în Dosarul Revoluției prin punerea NUP în 9 aprilie 2009. Să zicem că Procurorul General Codruța Kovesi avea dreptate să dea ea NUP lui Ion Iliescu. Dar atunci cum se explică Decizia Procurorului General Tiberiu Nițu din 5 februarie 2015 de infirmare a NUP-urilor anterioare, decizie confirmată de ÎCCJ, privind redeschiderea Dosarului în cazul Ion Iliescu?”, scrie în editorialul publicat pe cristoiublog.ro.

“Ceva nu-i în regulă în statul român poreclit și de drept. Aceeași persoană – Ion Iliescu – primește NUP în 2007 de la Procurorul General pentru ca peste 8 ani, să afle că NUP-ul nu mai e valabil.

Dvs. cum vă explicați aiureala asta? Și-a vîrît coada politicul în ambele cazuri, atît în NUP-ul din 2007, cît și în Infirmare NUP-ului din 2015?”, concluzionează Ion Cristoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:46 - Românii, nevoiți să caute metode de a-și suplimenta venitul din cauza noilor măsuri fiscale. Ce soluție au găsit
21:40 - Avocata lui Georgescu, despre anularea alegerilor: 9 milioane de români au fost declarați practic lipsiți de discernământ. Iohannis ocupă ilegal funcția. Guvernul e ilegitim, așa că orice act al său e nul de drept și infracțiune (VIDEO)
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”
20:49 - Elena Lasconi, după ce coaliția a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale: „De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Românii așteaptă altceva după 35 de ani”
20:48 - Aterizare de urgență în Timișoara. Zgomotul care l-a determinat pe pilot să nu continue traseul