Marian Godină: „M-am apucat de făcut bani din Youtube și treaba merge ca pe roate”

Marian Godină: „M-am apucat de făcut bani din Youtube și treaba merge ca pe roate”
Foto: Marian Godină / Facebook

Marian Godină a susținut că s-a apucat de făcut bani din Youtube și până acum… a cheltuit. El a vorbit despre investițiile făcute și despre cum găsește această nouă experiență. Totodată, s-a referit și la o diferență pe care a constatat-o între comentariile de pe Youtube și cele de pe Facebook.

Marian Godină: „M-am apucat de făcut bani din Youtube”. Până acum a cheltuit

„După cum știți deja, m-am apucat de făcut bani din Youtube și treaba merge ca pe roate. Am deja vreo 3000 de lei. Cheltuiți. 😀 1400 de lei am dat pe lavaliere, 280 de lei pe un alt microfon, 27 de euro pe o lună de acces la Adobe Premiere Pro, 12 euro pe acces la un curs despre Adobe (ca să învăț internet), 200 de lei pe un stativ cu o lumină (ăsta de banii ăștia a rezistat), 699 de lei pe un Gimbal pentru telefon și vreo 500 de lei pe alte mărunțișuri. (Mufe, adaptoare, cabluri, suporturi etc)”, a scris Marian Godină, pe Facebook.

Totuși, el se bucură de această nouă experiență și constată că în clipuri „nu mai par arogant, așa cum se întâmplă uneori în scris”. Așa își explică de ce pe Youtube nu primște comentarii negative: „Dar bucuria copilului din mine, pentru că m-a prins tare treaba asta și îmi place tare, e neprețuită. Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii, simt că sunt amabile, iar asta se datorează faptului că în video-uri nu mai par arogant, așa cum se întâmplă uneori în scris. Sunt timid, am emoții și asta mă face vulnerabil, cred că asta e explicația pentru care pe Youtube nu primesc comentarii urâte. Deci nici oamenii răi nu sunt chiar atât de răi. 😀”.

„Azi dimineață am descoperit și că sunt două persoane care au dat join canalului, plătind astfel 9.99 lei, asta deși nu beneficiază de nimic în plus față de restul și nici nu am zis nimic despre posibilitatea asta de a plăti pentru canal, dintr-o jenă pe care mi-aș dori ca uneori să o pot estompa. E un sentiment pe care nu-l pot descrie, acela de a ști că un om, pe care nu-l cunoști, plătește o sumă infimă doar pentru a-ți aprecia activitatea, m-a emoționat tare gestul lor și le mulțumesc pe această cale”, a mai scris Marian Godină, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`