Președintele rus, Vladimir Putin, l-a decorat cu Medalia de Onoare pe liderul cecen Ramzan Kadirov, anunță agenția Interfax. Anunțul vine la o zi după arestarea cecenului Zaur Dadaev, care a recunoscut că este implicat în asasinarea opozantului Boris Nemțov. Acesta a fost decorat pentru „realizări deosebite” și „mulți ani de muncă cinstită”.
Ramzan Kadirov afirmase ulterior că Zaur Dadaev este un bărbat „extrem de credincios” care a fost șocat de caricaturile din revista Charlie Hebdo cu Profetul Mohammed.
„Toți cei care îl cunosc pe Zaur Dadaev confirmă că este extrem de credincios și că a fost, ca toți musulmanii, șocat de activitățile revistei Charlie și de comentariile venite în sprijinul publicării acelor caricaturi”, a scris Kadirov pe contul său de Instagram.
Kadirov a confirmat de asemenea ca Dadaev, unul dintre cei cinci suspecți reținuți pentru asasinatul din 27 februarie al lui Nemțov, fusese membru al poliției cecene și fusese decorat pentru curaj.