Şerban Ţichindelean, fostul director al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu, a fost trimis luni în judecată, în stare de arest la domiciliu fiind acuzat, printre altele de abuz în serviciu în formă continuată şi conflict de interese, informează Mediafax.
Ţichindelean a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a emis dispoziţii nelegale privind rezilierea unui contract de concesiune a Circumscripţiei Sanitar Veterinare Jina şi încheierea unui contract similar cu un alt medic veterinar.
În același dosar, Cosmina Mirela Olteanu, fost consilier juridic al DSVSA Sibiu, aflată sub control judiciar, a fost trimisă în judecată, pentru două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
”În perioada 2011- 2013, Şerban Ţichindelean, în calitate de director executiv al DSVSA Sibiu, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin emiterea unor dispoziţii nelegale, care au avut ca rezultat rezilierea unui contract de concesiune a Circumscripţiei Sanitar Veterinare Jina (ce fusese încheiat cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) şi încheierea, în condiţii nelegale, a unui contract similar cu un alt medic veterinar”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
În septembrie 2014, Constantin Șerban Ţichindelean şi Cosmina Mirela Olteanu au fost reţinuţi de DNA, ulterior, Ţichindelean fiind plasat în arest la domiciliu, iar Olteanu, cercetată sub control judicar.