PMP cere președintelui Klaus Iohannis realizarea Programului Național de Sănătate

PMP cere președintelui Klaus Iohannis realizarea Programului Național de Sănătate
Foto: Facebook

Partidul Mișcarea Populară a precizat, printr-un comunicat transmis vineri, că solicită președintelui Klaus Iohannis să deschidă o dezbatere națională pentru realizarea unui Program Național de Sănătate, „ca prioritate zero și înscris la capitolul siguranță națională”, pentru stabilirea unor termene clare privind modernizarea sistemului sanitar. PMP dorește un acord politic între toate partidele, iar programul să rămână neschimbat indiferent de cine vine la guvernare.

PMP, despre reformarea și modernizarea sistemului sanitar românesc

„Guvernul Cîțu a anunțat, din nou, investiții masive în construirea de spitale în România și ridicarea de noi pavilioane pentru bolnavi. Este vorba de bani veniți din împrumuturi de la BIRD sau din fonduri guvernamentale. Acum, puterea intră din nou în logica promisiunilor pentru modernizarea sistemului de sănătate, în pragul valului patru al pandemiei. Alte milioane de lei pentru studii de fezabilitate și de proiectare, cu termene de ani de zile”, spune PMP.

Potrivit PMP, la un an și jumătate de la începutul pandemiei, nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii sanitare.

„Suntem acum la șase ani după ce s-a anunțat construirea de spitale regionale și nu s-a pus nicio cărămidă la temelia vreunui spital. Suntem acum la șase ani distanță de incendiul de la Colectiv și nu avem nicio secție de arși, iar cazurile grave din țară sunt trimise în străinătate. Am rămas blocați la capitolul promisiuni și la bani irosiți pentru studii de fezabillitate”, au adăugat reprezentanții formațiunii conduse de Cristian Diaconescu.

PMP dorește termene clare pentru reformarea și modernizarea sistemului sanitar.

„PMP cere Guvernului să stabilească termene clare pentru reformarea sistemului de sănătate, cu date întocmite pe baza unor analize serioase și nu după ureche, în grabă, cu metode paleative, care ne-au costat sume enorme de bani, în ultimii ani. PMP solicită Președintelui să deschidă o dezbatare națională pentru realizarea unui Program Național de Sănătate, ca prioritate zero și înscris la capitolul siguranță națională, pe baza unui acord politic între toate partidele, pentru stabilirea unor termene clare pentru modernizarea sistemului sanitar, incluse într-un proiect de lege, care să rămână în picioare, indiferent de cine vine la guvernare”, se mai arată în același comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`