Preşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie, arestat în dosarul de delapidare

Preşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie, arestat în dosarul de delapidare
Foto: linkedin.com/pub/ionuţ-dumitru

Preşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie, Ionuţ Dumitru, a fost arestat, vineri, în dosarul în care este acuzat că îşi însuşea taxele de la elevii care participau la concursuri şcolare.

Ionuţ Dumitru a fost arestat în baza unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea în cazul preşedintelui Fundaţiei Evaluare în Educaţie nu este definitivă.

El poate contesta măsura la Curtea de Apel Bucureşti, informează Mediafax.

Prejudiciul produs prin delapidare şi evaziune este de peste nouă milioane de lei.

Ionuţ Dumitru a fost reţinut alături de directorul executiv al funaţiei Gabriela Epuraş şi de Cătălin Oprea, un cumnat al lui Dumitru. În cazul lui Epuraş şi al lui Oprea, anchetatorii au decis ca ei să fie cercetaţi sub control judiciar.

Poliţiştii şi procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au audiat 29 de persoane, după ce au făcut, joi, 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, în dosarul în care este vizată fundaţia care organizează concursul şcolar „Evaluare în educaţie”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)