Preşedintele Iohannis a acordat Drapelul de Luptă Bazei Militare de la Deveselu

Preşedintele Iohannis a acordat Drapelul de Luptă Bazei Militare de la Deveselu
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind acordarea Drapelului de luptă Bazei Militare 99 Deveselu, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele a discutat, în cadrul primei întâlniri cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, în luna ianuarie, despre baza de la Deveselu.

Şeful statului a declarat cu acest prilej că l-a informat pe secretarul general al NATO despre progresul făcut de România în dezvoltarea bazei de la Deveselu, care va deveni operaţională până la sfârşitul acestui an.

În plus, preşedintele Iohannis a ţinut să sublinieze ”natura defensivă a acestei baze, care reprezintă o contribuţie importantă a României la parteneriatul cu SUA, pentru a întări capabilităţile NATO”.

Acordul bilateral privind amplasarea de elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul României a fost semnat în 2011, la nivelul miniştrilor de externe, când preşedintele Traian Băsescu a făcut o vizită la Washington. Cu acest prilej, Traian Băsescu şi Barack Obama au adoptat şi declaraţia de parteneriat strategic pentru secolul XXI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:46 - Alexandru Muraru: Niciun alt candiat nu are o avere prin interpuși așa cum are Marcel Ciolacu. Și alți lideri PSD beneficiază de vile de protocol, nu numai premierul (VIDEO)
13:45 - Cine este românul care de 19 ani gătește în clubul deținut de Trump? Este bucătar-șef și coordonează o echipă de 70 de persoane
13:45 - Nicolae Ciucă și PNL, campanii pe teme economice
13:20 - Președintele sârb spune că primirea României în UE a fost o decizie „politică”. Vucic acuză UE că nu acceptă integrarea Serbiei pentru că țara sa a refuzat să sancţioneze Rusia
13:18 - Marcel Ciolacu: Campaniile electorale și disputele politice vin și pleacă. Trebuie un consens minim pe un plan de țară și o direcție a României (VIDEO)
13:12 - Coreea de Sud a organizat exerciții militare în Marea Galbenă. Au avut loc ca răspuns la recentele lansări de rachete ale Coreei de Nord
12:59 - Nicolae Ciucă este singurul candidat de dreapta care poate opri ascensiunea AUR și a lui George Simion
12:58 - Trei scenarii prezentate de Victor Negrescu (PSD): „Am intrat în linie dreaptă în privința aderării complete la spațiul Schengen”
12:48 - Un preot din Suceava s-a alăturat Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România / Arhiepiscopia Sucevei, către credincioși: „Fiți vigilenți, nu cădeți în capcana unor oameni care vă pot păgubi material și spiritual”
12:41 - Poliția din Statele Unite este în alertă. 43 de maimuțe au scăpat dintr-un laborator medical