Turcia, Muntenegru, SUA și Israel, printre țările care au intrat în zona roșie. În ce condiții sunt exceptați de la carantină sportivii și artiștii care vin în România din zona roșie (DOCUMENT)

Turcia, Muntenegru, SUA și Israel, printre țările care au intrat în zona roșie. În ce condiții sunt exceptați de la carantină sportivii și artiștii care vin în România din zona roșie (DOCUMENT)
Foto simbol: Pixabay

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 59 din 12 august 2021 și a aprobat lista cu clasificarea țărilor și a teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată. Totodată, a fost abrogat articolul din HCNSU 43 care prevede excepții de la măsura carantinei pentru persoanele sosite din Marea Britanie, Brazilia, Nepal, Africa de Sud și India. O altă măsură introdusă joi se referă la condițiile de intrare pentru delegațiile sportive și artiști.

HCNSU nr. 59 din 12 august 2021 poate fi consultată integral AICI

Anexa cu lista statelor în funcție de incidență poate fi consultată integral AICI

Ce state sunt în zona roșie și în cea galbenă

Potrivit Hotărârii aprobate joi de CNSU, în zona roșie sunt: Insula Man, Fiji, Polinezia Franceză, Cuba, Georgia, Botswana, Aruba, Gibraltar, Cipru, Jersey, Malaysia, Eswatini, Sint Maarten, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Spania, Marea Britanie, Iran, Kazahstan, Seychelles, Israel, Monaco, Curacao, Libia, Mongolia, Insulele Virgine Britanice, Franța, Islanda, Costa Rica, Muntenegru, Irak, SUA, Andorra, Bahamas, Irlanda, Thailanda, Argentina, Grecia, Turcia, Tunisia, Portugalia, Maroc, Maldive, Puerto Rico, Africa de Sud, Brazilia, Nepal, India.

În schimb, în zona galbenă sunt: Panama, Kuweit, Dominica, Olanda, Liban, Emiratele Arabe Unite, San Marino, Guatemala, Columbia, Danemarca, Malta, Estonia, Federația Rusă, Belgia, Lituania, Suriname, Trinidad și Tobago, Indonezia, Bermuda, Kârgâzstan, Mexic, Finlanda, Saint Lucia, Namibia, Groenlanda, Honduras, Sri Lanka.

Cum sunt exceptați de la carantină sportivii și artiștii care vin în România din zona roșie

Membrii delegațiilor sportive, respectiv artiștii și stafful lor care sosesc în România din zona roșie pentru a participa, după caz, la competiții sportive, culturale, artistice sau de divertisment dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate. Măsura se aplică și cetățenilor străini sau apatrizi.

Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.109 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată datele oficiale de joi. Un număr de 1.049.156 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce 34.334 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`