Scenă de coșmar: O tânără studentă la medicină din Franța s-a sinucis cu un prelungitor

Scenă de coșmar: O tânără studentă la medicină din Franța s-a sinucis cu un prelungitor

O tânără în vârstă de 24 de ani, din Franţa, care studia medicina în Cluj, a fost găsită spânzurată, marţi seară, de către o prietenă.

Studenta locuia într-un apartament cu chirie. Prietena sa, care i-a găsit corpul neînsuflețit, avea o cheie de rezervă a apartamentului. Îngrijorată că aceasta nu a dat niciun semn toată ziua, prietena s-a deplasat la apartament, acolo unde a descoperit o scenă de coșmar.

Tânăra de 24 de ani s-a sinucis cu un cablu al unui prelungitor, potrivit surselor judiciare.

“Poliţia a fost sesizată la 112 că o tânără a fost găsită decedată în apartamentul în care locuia. O echipă de poliţişti s-a deplasat la faţa locului şi în urma unei examinări sumare a cadavrului au constatat că nu există urme de agresiune pe corpul tinerei. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum a survenit decesul victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vîrci, informează Mediafax.

Trupul fetei a fost dus la Institutul de Medicină Legală Cluj, pentru necropsie. Ulterior, va fi trimis în Franţa, mai spun sursele judiciare.


Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:49 - Premieră istorică la alegerile prezidențiale. PSD s-ar putea să nu aibă candidat în turul doi
09:37 - Cum vede presa internațională situația alegerilor prezidențiale din România, după ce Călin Georgescu a intrat în turul doi. „Candidatul pro-rus se impune în scrutinul prezidențial din România Europa”
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO