Bac 2011: Peste 60 de absolvenți, eliminați din examen. VEZI subiectele la Istorie și Matematică

Bac 2011: Peste 60 de absolvenți, eliminați din examen. VEZI subiectele la Istorie și Matematică
Foto: emediabacau.ro

Absolvenții de liceu au susținut, miercuri, proba scrisă obligatorie a profilului. Astfel, cei care au terminat un profil umanist, artistic, pedagogic, educație fizică și sport și teologic au susținut examenul la Istorie, iar absolvenții de profiluri real, servicii, resurse naturale și protecția mediului, tehnic, pedagogic și militar – examenul de Matematică.

Primul subiect la Istorie a presupus rezolvarea mai multor cerințe pornind de la un text de două paragrafe, unul legat de cnezatele românești din Oltenia din prima jumătate a secolului al XIII-lea, iar al doilea legat de entități românești de la Sud de Carpați și invazia mongolă din 1241.

Cerințele pentru ce-l de-al doilea subiect au avut ca bază un text despre Spania în epoca modernă, iar pentru ultimul subiect cerința era elaborarea unui eseu de două pagini despre statul român în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, în care să se puncteze fapte care au contribuit la consolidarea statului român modern și acțiunile prin care România s-a implicat în relațiile internaționale.

Vezi AICI subiectele la Istorie

Surse din cadrul Ministerului de Educație au declarat pentru Hotnews.ro că la nivel național au fost eliminați din examen 63 de absolvenți, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

În București, unii absolvenți au părăsit sălile de examinare la o oră și jumătate de la începutul probei de matematică, predând foile goale.

Vezi AICI subiectele la Matematică M1

Vezi AICI subiectele la Matematică M2

Vezi AICI subiectele la Matematică M4

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)