Extremistul Csibi Barna, cel care în 2011 a „spânzurat” o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu, la Miercurea Ciuc, chiar când era celebrată Revoluţia paşoptistă maghiară, a depus săptămâna trecută, la Târgu Mureş, actele pentru a organiza „o manifestare comemorativă” pe 10 martie. Autorităţile locale au respins astăzi cererea.
„În cursul zilei de ieri domnul Szocs Tibor a fost notificat cu privire la faptul că astăzi are loc la Târgu Mureş o şedinţă de avizare a adunărilor publice în care se supune spre avizare solicitarea dânsului. A spus că va fi prezent el sau un reprezentant legal. Din păcate, comisa întrunită astăzi nu avut un partener de dialog care să îşi asume responsabilităţile organizării unei manifestaţii publice în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991, republicată, drept pentru care Comisia nu a avizat activitatea, iar primarul unităţii administrativ-teritoriale nu a aprobat-o”, a declarat Valentin Bretfelean, şeful Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice din Târgu Mureş, citat de adevarul.ro.
În cazul în care decizia autorităților nu va fi respectată, Bretfelean a menţionat că se vor aplica sancţiuni contravenţionale, dar și dosare penale. Dacă la manifestații vor participa şi cetăţeni străini, aceştia vor fi declaraţi indezirabili.
Data de 10 martie este cunoscută pentru faptul că maghiarii marchează Ziua Libertăţii Secuieşti. Anul acesta însă, reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc și cei ai Asociaţiei Siculitas Egyesulet au renunţat la acţiunile din 10 martie. Motivul invocat este acela că nu vor să îşi asume partea de responsabilitate care le revine conform legii.