Barack Obama a cerut luni Iranului să întrerupă activităţile nucleare pentru o perioadă de cel puţin zece ani, aducând ca argument acordul negociat în prezent. Obiectivul îndemnului preşedintelui american este să se asigure că „va exista cel puţin un an între momentul în care-i vedem că încearcă să obţină arma nucleară şi momentul în care pot efectiv să o producă”.
Acțiunea lui Obama reprezintă unul dintre cele mai puternice semnale date de Guvernul Statelor Unite până acum cu privire la o linie roşie în vederea ajungerii la o înţelegere.
„Dacă într-adevăr Iranul este pregătit să accepte ca un număr de două cifre să exprime anii în care este dispus să-şi menţină programul (nuclear) la nivelul de acum şi dacă într-adevăr când privim înapoi vedem elementele acestuia din prezent, dacă obţinem acest lucru şí o modalitate să-l verificăm, (atunci) nu vor fi necesari alţi paşi pe care să fim nevoiţi să-i facem să ne dea asigurarea că nu au arma nucleară”, a declarat Obama într-un interviu pentru Reuters, citat de Mediafax.
Obama a apărat puternic un posibil acord cu Teheranul. Asta, în condițiile în care adminisitraţia sa este criticată ca fiind prea nerăbdătoare să încheie o înţelegere, cu riscul de a permite Iranului să devină un eventual stat dotat cu arma nucleară.
Totodată, Obama a criticat planul republicanilor şi unor democraţi din Senat de a impune sancţiuni suplimentare Teheranului în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere finală până la 30 iunie.
„Sunt mai puţin îngrijorat, sincer, de comentariile premierului Netanyahu decât (de posibilitatea ca membrii) Congresului să adopte măsuri care pot submina negocierile înainte să fie finalizate”, a declarat preşedintele american.
Tot în cadrul interviului, Obama a afirmat că există un „dezacord substanţial” între el și premierul israelian Benjamin Netanyahu cu privire la împiedicarea Iranului de a se echipa cu arma nucleară.