Florin Andone, atacantul lui Cordoba, povestește emoțiile pe care le-a trăit atunci când i-a întâlnit pe Messi și Neymar. Sportivul spune că întâlnirea cu Ronaldo sau Bale, a însemnat un examen pentru el, având astfel ocazia de a-și da seama la ce nivel se află.
În vârsta de 21 de ani, Andone a vorbit într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, despre şocul confruntării cu Cristiano Ronaldo.
„Sunt fan Madrid, iar confruntarea cu Ronaldo sau Bale a însemnat un examen potrivit ca să-mi dau seama la ce nivel sunt. Şi cred că am fost OK în general, iar dacă-i dădeam şi golul ăla lui Casillas, puteam să mă las deja de fotbal! În urmă cu un an era o iluzie că voi juca împotriva Realului, însă acum asudam pe acelaşi gazon cu Cristiano, pe care-l admir pentru cum se pregăteşte şi cum joacă. L-am ţinut la un corner, dar muşchii lui erau mai tari decât bara, de era să-mi şi rup degetele! Un fenomen!”, spune Florin Andone.
Andone a fost rezervă pe Camp Nou, la 0-5 cu Barcelona, şi i-au lipsit câţiva centimetri pentru a da lovitura acasă cu Real Madrid, 1-2, când a lovit transversala la scorul de 1-1. Tricourile lui Luis Suarez şi Sergio Ramos au fost însă trofeele de suflet.
În cadrul interviului, sportivul a vorbit și despre idolul său din fotbal: Andrei Şevcenko.
„Andrei Şevcenko e idolul meu. Am crescut odată cu ascensiunea lui la Milan şi m-au atras agilitatea şi viclenia lui ofensivă. Am încercat să-i «citesc» din secrete pe micul ecran”.
Experienţa din meciul cu Barcelona a fost una de neuitat pentru jucător.
„Când coboram prin tunelul spre teren, m-am trezit lângă mine cu Messi şi Nemar. E aşa un sentiment ciudat să-i admiri la televizor şi dintr-o dată să stai la un metru de ei. Nu sunt emotiv, dar parcă mi-era şi ruşine să mă uit în ochii lor în acel moment! Eram atent cum calc pe trepte, să nu cad şi să mă fac de râs!”, a povestitFlorin Andone.