Claudiu Năsui, ministrul USR-PLUS al Economiei, a declarat marți, pentru B1 TV, că în coaliția de guvernare nu există consens pe desființarea pensiilor speciale. Năsui a afirmat că USR-PLUS își dorește eliminarea acestor privilegii, dar „trebuie cu cei 15% pe care-i avem să mobilizăm 51% din voturi” în Parlament. Năsui a insistat că e nevoie de majoritate parlamentară pentru desființarea pensiilor speciale, fapt ce e extrem de greu de obținut, și că românii vor putea vedea în timpul procedurii efective de vot care partid își dorește cu adevărat eliminarea acestor privilegii și care nu.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Discuția e începută. E o coaliție la guvernare și e o coaliție care nu are consens pe subiectul pensiilor speciale. Am reușit să desființăm pensiile speciale ale parlamentarilor. A fost maximul ce se putea face… Sunt sub 3% din pensiile speciale, e infim, dar ca să elimini pensiile speciale ai nevoie de majoritate 50% +1. Nu există 50% +1 acum în Parlament care să vrea. Eu sper că da (va fi în viitor). Haideți să fie presiune mare, că noi ne dorim asta!
Noi (USR-PLUS) am avut primul proiect de desființare a pensiilor speciale. Toate, nu doar unele. Că ăsta e argumentul că de ce doar la unii. Hai la toți! (…) E o chesiune și de justețe, etică, morală, că toți cotizăm la fel, dar unii primesc mai mult. Să fie presiune mare pe desființare”, a declarat Claudiu Năsui, pentru B1 TV.
Acesta a insistat că USR-PLUS singur nu poate desființa pensiile speciale: „Noi, ca USR-PLUS, ceea ce putem face e să începem această curățenie, să oprim aceste sinecuri, unde se poate, prin Ordin de ministru. Ca să schimbi o lege sau să dai OUG e nevoie de coaliție majoritară. Uitați-vă și la votul pe pensiile parlamentarilor, cine cum a votat, să vedeți cât de greu se găsește consensul. (…) Parlamentul e e un for de discuții și negociere. Trebuie cu cei 15% pe care-i avem să mobilizăm 51% din voturi”.
Întrebat cien anume din coaliție se opune cel mai mult desființării pensiilor speciale, Năsui a răspuns: „Las voturile să arate lucrurile acestea. Au mai fost voturi în trecut. Oricine se poate uita să vadă cum s-au pozitionat la vot. De exemplu, proiectul ci deconspirarea securiștilor din politică și a rudelor lor de până la gradul III. Când l-am depus, toată lumea părea pentru, dar la votul la o comisie de aviz singurul partid care a votat pentru a fost USR-PLUS. Când vezi votul, vezi adevărata poziționare a unui partid”.