Raed Arafat, despre conflictul cu fostul președinte: Regret, a fost ceva generat de un concept (VIDEO)

Raed Arafat, despre conflictul cu fostul președinte: Regret, a fost ceva generat de un concept (VIDEO)

Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, în emisiunea moderată de Dan Andronic, că îşi menţine declaraţiile din 2012 privind liberalizarea sistemului de urgenţă, dar nu consideră ca a fost scânteia care a scos oamenii în stradă.

În privința conflictului pe care l-a avut cu Traian Băsescu, Arafat a ținut să precizeze că el personal îl regretă, pentru că îl respectă pe fostul președinte, dar ceea ce s-a întâmplat atunci a fost ceva generat de un concept, de o idee.

„Dacă analizăm ce am declarat, eu n-am declarat decât un singur lucru pe medicina de urgență și acest lucru nu-l regret. Regret, sau pe sistemul de urgență, nu neapărat pe medicina de urgență, pentru că am încă aceleași convingeri, că un sistem de urgență trebuie să fie un sistem care statul are responsabilitatea principala în el și sistemul să fie funcțional din toate punctele de vedere. Fără amestecul intereselor comerciale sau al altor interese. Noi așa am reușit să dezvoltăm sistemul nostru. În domeniul intervențiilor în urgență. Și rămân cu aceeași încredere”, a spus Raed Arafat

În legătură cu informația că, de fapt, ar fi informat fals pentru că sistemul de urgență nu urma să fie desființat și privatizat,  Arafat a negat ferm acest aspect:

„Nu. Dacă urmăriți declarațiile mele de atunci o să vedeți că eu n-am zis nicăieri că sistemul, sau cel puțin nu-mi aduc aminte să fi zis, că vom privatiza sau o să fie imediat privatizat. Problema este așa. Așa cum era trecută legea, ea ducea la liberalizarea sistemului de urgență. Și, întra-devăr, ulterior la privatizarea sistemului. Sau la intrarea componenței private în el, în competiție cu componenta publică, pe banii publici, care automat în câțiva ani scoate sectorul public din joc. Acest lucru a fost principalul aspet pe care eu l-am prezentat”.

„Eu pot să vă spun că îmi mențin clar ce am spus acolo (nr. Distrugem ceva foarte bun. Unitatea de primiri urgență, serviciul de ambulanță, si SMURD-ul), că acolo am explicat ce o să se întâmple. Liberalizarea unui sistem înseamnă că l-ai deschis total unor procese de licitații de competiție comercială care nu se pupă cu un sitem de urgențe. Vă dau un exemplu ce înseamnă asta. Cine acceptă ca maine să deschidem la licitație apărarea României. Este exact același lucru, pentru că dacă deschizi la licitație apărarea României, înseamnă că ai adus diferiți factori care să înlocuiască . E dur ce spunem”, a punctat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Arafat, despre conflictul cu Traian Băsescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`