Lider PSD: SRI și DNA sunt mai puternice decât Securitatea. Controlul serviciilor trebuie regândit, mai ales că avem experiența de pe vremea comuniștilor

Lider PSD: SRI și DNA sunt mai puternice decât Securitatea. Controlul serviciilor trebuie regândit, mai ales că avem experiența de pe vremea comuniștilor

Secretarul general adjunct al PSD, Nicolae Bădălau, a declarat că politicienii trebuie să regândească legile deoarece Serviciile au căpătat o putere prea mare și discreționară. Senatorul este de părere că SRI și DNA au o influență mai puternică decât Securitatea de pe vremea lui Ceaușescu.

„Cred că şi controlul serviciilor trebuie regândit pentru că e clar că au căpătat o putere prea mare şi o putere discreţionară dacă ne gândim la remarca pe care am auzit-o foarte des că domnul Maior l-a susţinut pe domnul Ponta şi domnul Coldea pe domnul Iohannis, discutăm despre serviciul secret care ar trebui să fie cel mai apolitic, discutăm de depolitizare şi noi auzim de cei doi şefi că fiecare sprijinea pe cineva. E un lucru destul de delicat mai ales că am avut până în 1989 experienţa neplăcută cu fosta securitate care căpătase o putere mare şi serviciul de informaţii în momentul ăsta are o putere şi mai mare pentru că are şi o direcţie de cercetări numită DNA. Pentru partea juridică ar trebui să stabilim o parte de magistraţi care să aibă dreptul să verifice încălcările juridice din interiorul instituţiei, că e vorba de un serviciu secret’, a afirmat Niculae Bădălău pentru Agerpres, scrie stiripesurse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`