Joe Biden se așteaptă ca un „război adevărat” să izbucnească pe fondul unor atacuri cibernetice, potrivit Reuters. Președintele SUA a declarat în repetate rânduri că Rusia și China prezintă amenințări severe în acest sens.
„Cred că e foarte probabil să ajungem, dacă vom ajunge la război – un război adevărat cu o putere majoră – se va întâmpla ca urmare a unui atac cibernetic cu consecințe importante”, a declarat Joe Biden, marți.
În mandatul lui Joe Biden, securitatea cibernetică ocupă un loc fruntaș pe agendă, după ce în ultima perioadă mai multe companii americane au fost atacate. Printre acestea, s-au numărat JBS, Kaseya, SolarWinds și Colonial Pipeline. Unele atacuri au afectat furnizarea de combustibili și alimente în unele zone de pe teritoriul SUA.
Președintele democrat este îngrijorat de ascensiunea accelerată a Chinei. Potrivit lui Biden, președintele Xi Jinping este foarte determinat ca statul pe care-l conduce „să devină cea mai mare putere militară din lume și cea mai importantă economie a lumii până la mijlocul anilor 2040″.
De asemenea, Biden a acuzat Rusia că încearcă să perturbe alegerile legislative din anul 2022, din SUA.
„Uitaţi-vă la ceea ce face deja Rusia cu alegerile din 2022 şi dezinformarea. Aceasta este o încălcare pur şi simplu a suveranităţii noastre”, a declarat Biden, în cursul unei deplasări la Biroul direcției de informații naționale.
Președintele SUA și-a exprimat îngrijorarea și cu privire la forța militară a Rusiei și a lansat noi critici la adresa lui Vladimir Putin.
„Are o problemă reală, este la conducerea unei economii care are arme nucleare şi puţuri cu petrol şi nimic altceva (…) Aceasta îl face şi mai periculos, în opinia mea”, a transmis Biden.