Două dintre victimele exploziei din Popești Leordeni vor fi transferate la o clinică din Germania

Două dintre victimele exploziei din Popești Leordeni vor fi transferate la o clinică din Germania
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Două dintre victimele care au suferit arsuri în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni, vor fi transferate la o clinică din Germania.
Este vorba despre cei doi bărbați internaţi vineri la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”. Unul dintre ei are 54 de ani și arsuri de gradul II și III pe 70% din corp, iar celălalt, 43 de ani, și arsuri la nivelul căilor respiratorii și pe 55% din suprafața corporală, de gradul II și III.

”În acest moment, există solicitare de transfer în străinătate pentru cei 2 pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’.Conform atribuţiilor, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a căutat şi identificat locuri pentru transfer într-o clinică din Germania. Sunt în derulare demersurile pentru efectuarea transferului medical, sub coordonare DSU – MAI”, precizează sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, până în prezent, echipa medicală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a solicitat transfer conform procedurilor şi legislaţiei în vigoare.

Şapte persoane au fost transportate la spital, dintre care şase cu arsuri şi unul expus la fum – acesta este bilanţul incendiului izbucnit vineri la un utilaj într-o hală de reciclare din oraşul Popeşti-Leordeni.

Dintre cele şase persoane cu arsuri, cinci au necesitat intubare, iar a şasea are arsuri minore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`