Un carambol în care au fost implicate cinci autoturisme a avut loc pe Autostrada Soarelui, în dimineața zilei de vineri. În urma impactului au rezultat două victime cu leziuni, după cum informează Centrul Infotrafic al Poliției Române. Evenimentul de pe A2 vine la doar o săptămâna de la un carambol în care au fost implicate 55 de mașini.
Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că cinci mașini au fost implicate într-un carambol, pe sensul de mers către litoral, la kilometrul 83+500, în zona localității Dâlga.
„La această oră valorile de trafic au început să scadă pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers spre litoral, neexistând probleme majore de fluență a traficului. Reamintim participanților la trafic că pe A@, km 73, sensul de mers spre litoral, la primele ore ale dimineții a avut loc o tamponare în care au fost implicate cinci autoturisme. Toate autovehiculele au fost scoase pe banda de urgență, traficul desfășurându-se pe banda 1 și pe banda 2”, a explicat Cătălin Bocai, de la Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră 08:45, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt intense, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană.
Amintim că prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 .
Având în vedere faptul că și în această dimineață traficul rutier pe Autostrada Soarelui este foarte intens către litoral, centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să respecte următoarele reguli, pentru a preveni producearea accidentelor rutiere:
Evenimentul din dimineața zilei de 23 iulie vine la doar o săptămână după carambolul cu 55 de mașini, care a avut loc în dimineața zilei de vineri 16 iulie.
155 de persoane au fost implicate în carambolul din data de 16 iulie, șase dintre ele fiind transportate la Spitalul Județean Constanța.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină, începând cu kilometrul 174 până la kilometrul 184, pe sensul de mers dinspre București, către Constanța. La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere, pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.