Din ce în ce mai multe persoane își doresc să mănânce sănătos și să fără chimicale, iar roșiile puse la vânzare pot fi o capcană pentru consumatori. Românii aleg să mănânce tomate pe tot parcursul anului, dar nimic nu se compară cu momentul naturale, din curte, care nu au fost tratate.
Există roșii naturale și pe tarabe, dar în egală măsură se regăsesc și fructe pline de chimicale. Un fermier din Călărași a rupt tăcerea și a început să le explice românilor care sunt secretele și trucurile după care pot alege tomatele naturale și le pot diferenția de cele tratate chimic.
Ștefan Țuțuianu, un fermier din Călărași a explicat care sunt secretele pe care le puteți pune în practică atunci când doriți să alegeți roșiile naturale.
Fermierul produse tomatele „inimă de bou”, un soi cărnos și extrem de apreciat de români. Țuțuianu își vinde roșiile în Călărași, în Piața Orizont.
„Nu sunt tratate chimic în niciun fel, totul este bio. E un soi pretenţios, dificil, sunt foarte uşor perisabile, dar sunt cele mai vândute. Au miez cărnos, dulce şi sunt foarte zemoase. Exact ca o roşie adevărată. Răsadurile sunt bulgăreşti”, a explicat el, potrivit Adevărul.
Fermierul spune că roșiile sale nu sunt tratate cu nimic, dar recunoaște că variantele plinde de chimicale sunt trase la indigo, iar la tarabă, mulți cumpărători nu mai fac diferența.
„În mod natural, o roşie rezista cel mult 10 zile, însă după o serie de tratamente ţine şi 6 luni. Se folosesc foarte mulţi fertilizanţi, hormoni de creştere.
Se folosesc hormoni la legare, se folosesc hormoni de coacere. Fructele, deşi nu ajung la maturitate fiziologică, ele pot coace. Arată impecabil, dar, în interior, procesele fiziologice se dezvoltă în continuare. Pentru a recunoaşte o roşie sănătoasă mai întâi trebuie să facem testul codiţei.
Aceasta nu trebuie să fie uscată. Dacă este lemnoasă, înseamnă că roşia a fost grăbită să se dezvolte. Dacă în pulpă are un cerc alb este semnul că a fost tratată cu diverse substanţe”, a spus fermierul, potrivit sursei citate mai sus.