Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat luni, în cadrul unei întrevederi cu omologul francez, Laurent Fabius, despre dinamizarea calendarului de întâlniri la nivel politic, oficialul de la paris acceptând invitaţia de a face o vizită la Bucureşti în acest an, anunță MAE, potrivit Mediafax.
Cei doi oficiali au discutat despre dinamizarea calendarului de întâlniri la nivel politic, ministrul francez acceptând invitaţia omologului român de a face o vizită la Bucureşti în acest an, în contextul celebrării celor 135 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Franţa, se arată în comunicatul ministerului.
„Părţile au evocat cu satisfacţie ponderea dimensiunii economice a relaţiei bilaterale, Franţa fiind al treilea partener comercial al României, cu un volum anual al schimburilor comerciale bilaterale de aproape 7 miliarde de euro în 2014, şi cu investiţii de cca.7 miliarde de euro. Au fost totodată trecute în revistă modalităţi concrete de dezvoltare în continuare a acestei evoluţii, inclusiv prin diversificarea domeniilor şi proiectelor economice concrete”, se mai precizează în documentul citat.
În ceea ce privește situația din Ucraina, miniştrii au subliniat importanţa respectării în totalitate a Acordurilor de la Minsk şi, ca primă urgenţă, a respectării depline a încetării focului, ca premisă pentru retragerea armamentului greu.
„Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat speranţa autorităţilor române în continuarea, de către autorităţile de la Chişinău, a angajamentului pentru asigurarea parcursului european al Republicii Moldova, pe baza Programului său de activitate care include, ca obiectiv prioritar, realizarea asocierii politice şi integrării economice cu Uniunea Europeană”, se arată în comunicat.
Totodată, Bogdan Aurescu i-a prezentat omologului său francez argumentele pe care România le consideră relevante în așteptatrea unei decizii favorabile privind aderarea României la spaţiul Schengen.