Prim-ministrul Florin Cîțu și-a exprimat admirația față de aviatorii și întregul personal din domeniul aviației civile și militare din România, într-un mesaj transmis marți cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
„Astăzi, de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, îi felicit pe aviatorii și întregul personal din domeniul aviației civile și militare din România, oameni care ne dovedesc prin tot ceea ce fac că sunt profesioniști de top, dedicați activității lor și adevărate exemple de curaj și responsabilitate. Indiferent că vorbim despre aviația civilă, aviația militară, aviația utilitară, de transport sau aviația sportivă, siguranța zborului, șansa celor aflați în situații dificile de a fi transportați rapid acolo unde pot fi tratați sau sunt în siguranță, transportul de ajutoare sau medicamente în anumite situații de urgență sunt misiuni de înaltă responsabilitate și care presupun standarde foarte înalte de pregătire pentru cei implicați în astfel de misiuni. Toată admirația pentru munca acestor oameni! Le urez succes în misiunile lor viitoare și ‘Cer senin’!”, a fost mesajul premierului.
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este marcată și printr-o ceremonie militară organizată marți în Piața Aviatorilor din București, la Monumentul Eroilor Aerului. Survolul programat inițial a fost anulat în contextul în care, săptămâna trecută, un elicopter militar american de tip Blackhawk a aterizat de urgență în Piața Charles de Gaulle.
„Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ionel-Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa marţi, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Ceremonia militară organizată cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene,de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor. În cadrul ceremoniei, vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar Regimentului 74 PATRIOT îi va fi înmânat Drapelul de Luptă”, informează MApN.