Lucian Bode, după declarația lui Rareș Bogdan: A fost o glumă și o tratez ca atare. MAI, o instituție fundamentală în arhitectura statului

Lucian Bode, după declarația lui Rareș Bogdan: A fost o glumă și o tratez ca atare. MAI, o instituție fundamentală în arhitectura statului
Foto: Facebook @ Lucian Bode

Ministerul Afacerilor Interne este o instituție fundamentală în arhitectura statului, a declarat ministrul Lucian Bode, care spune că ideea avansată de eurodeputatul PNL Rareș Bogdan privind comasarea portofoliilor de la Interne și Transporturi „a fost o glumă”.

Reacția lui Lucian Bode, după declarația lui Rareș Bogdan

„Eram pe scenă. A fost o glumă, într-un moment din weekend când noi ne alegeam conducerea PNL Sălaj. MAI este o instituție fundamentală în arhitectura statului. A fost o glumă și o tratez ca atare ”, a afirmat Lucian Bode, luni, răspunzând unei întrebări adresate de un jurnalist, potrivit HotNews.ro.

Lucian Bode a fost reconfirmat la șefia filialei PNL Sălaj, iar la conferința de alegeri eurodeputatul Rareș Bogdan sugera că actualul ministru al Internelor poate ar trebui să conducă „un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună”, pentru că „a făcut lucruri grozave acolo”. Lucian Bode fusese ministru al Transporturilor în guvernul Orban.

„Dumneavoastră aveţi un om care şi-a câştigat respectul nu doar aici, în Sălaj, nu doar în Transilvania. (…) Dragii mei, Lucian Bode e genul de om care vorbeşte puţin şi face mult. Eu am spus – sper ca de data asta să nu se mai creeze un breaking news, nu-mi doresc – am spus că, la un moment dat, poate ar trebui să facem un minister al Transporturilor Interne, adică un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună, pe care să-l conducă un singur om, dar asta pentru că Lucian a făcut lucruri bune, nu pentru că cei de acum nu fac lucruri bune – Doamne fereşte! – ci pentru că Lucian a făcut lucruri grozave acolo şi, în acel an şi două luni de zile cât a condus ministerul, au rămas nişte proiecte grozave pe care se construieşte acum dezvoltarea României”, a spus Rareș Bogdan, sâmbătă după-amiază.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`