Marian Oprișan: Dosarul Referendumul este unul politic. În SUA nu e ilegal să aduci oameni la vot cu autocarul

Marian Oprișan: Dosarul Referendumul este unul politic. În SUA nu e ilegal să aduci oameni la vot cu autocarul

Marian Oprișan a fost audiat luni de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de martor, în dosarul „Referendumul”, în care este judecat ministrul Liviu Dragnea.

În timpul audierii, Oprișan a făcut precizări cu privire la modul în care organizația județeană Vrancea a PSD și-a mobilizat activul de partid în ziua referendumului din 2012, precum și la aplicația informatică folosită de PSD pentru a contabiliza prezența la vot, scrie Agerpres.

Astfel, Marian Oprișan a declarat că el și colegii săi de partid din Vrancea nu și-au făcut decât datoria, „aceea de a participa activ pentru a stimula participarea cetățenilor la vot”.

El a precizat că, la nivelul județului Vrancea, PSD și-a creat structuri pentru fiecare secție de votare din orașe, iar membrii de partid au avut misiunea să meargă din casă în casă pentru a convinge alegătorii să iasă la vot.

Asemenea structuri există și în alte județe, Oprișan oferind ca exemplu Bacău, Teleorman sau Vâlcea.

„Majoritatea organizațiilor de partid au asemenea structuri în jurul secțiilor de votare din orașe și municipii. Practic, un responsabil de scară își cunoaște vecinii și în ziua votului merge din casă în casă și le spune că e de datoria lor să voteze. În democrațiile consolidate, precum în SUA, cetățenii sunt aduși în mod organizat cu autocarul. Vine autocarul, oprește la 500 de metri de secția de votare, iar activistul republican sau democrat face prezența. La noi impropriu se numește turism electoral”, a spus Oprișan.
Șeful CJ Vrancea le-a explicat judecătorilor că o aplicație informatică pentru a indica prezența la vot, asemănătoare cu cea de la PSD, a fost folosită și de PDL la alegerile parlamentare din 2008 și prezidențiale din 2009, chiar cu ajutorul STS.

Oprișan a mai spus că el nu a organizat nicio tombolă în ziua votului și nici nu s-a conformat sugestiilor venite de la structura centrală a PSD, pentru că se bazează mai mult pe experiența sa politică.

„Pentru consolidarea statului de drept, acest dosar este o jignire la adresa judecătorilor, pentru că este un dosar politic. Liviu Dragnea nu a încălcat legea. Am stabilit împreună să ne facem datoria față de România”, a adăugat Oprișan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)