Adrian Năstase atacă UDMR: A negociat mereu la două capete. Se simte nevoia unui nou sistem electoral

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că actualul sistem electoral este un fiasco, apreciind că rezultatului votului uninominal a fost prăbușirea credibilității Parlamentului și slăbirea forței partidelor.

“Acum se dorește revenirea la votul pe liste de partid, ceea ce cred că ar fi o măsură înțeleaptă. Votul mixt, de tip german, pe care la un moment dat l-am susținut și eu, ar crea, la noi, pentru moment, o mulțime de confuzii.”, scrie Năsase pe blogul său.

După introducerea pragului electoral, sistemul nostru politic a fost de tipul 2+2, creându-se diverse formule de guvernare, prin alianțe cu parteneri “juniori”.

“Dezavantajele s-au văzut – compromisuri, false justificări ideologice, traseism. Exemplul cel mai evident a fost negocierea permanentă la două capete a UDMR. Îmi aduc aminte, de altfel,  că prin anii 2000, reprezențantii UDMR, răspunzând la criticile referitoare la ambiguitatea asociație/partid, spuneau că, după aderarea la UE, membrii UDMR se vor înscrie în partidele ideologice din România (liberali, social-democrați etc.), conform familiilor europene. Acest lucru nu s-a întâmplat.”, consideră fostul premier.

Fostul premier Adrian Năstase a criticat schimbarea axei propusă de către Eduard Hellvig, propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru șefia SRI. 

„Privesc cu dezamăgire deteriorarea imaginii noastre în Occident și, în special, în Marea Britanie. Cauzele sunt multiple. Am sentimentul că unele dintre proiectele comune pornite de-a lungul timpului și-au pierdut relevanța. În plus, ceea ce a apărut în noua „axă” de politică externă românească, prin înlocuirea Londrei cu Berlinul, a generat, probabil, o anumită enervare în Anglia. De altfel și vizita lui Philip Hammond, ministrul britanic de externe, la București, nu s-a bucurat de foarte multă vizibilitate, fiind acoperită de vizita, în aceeași zi, a doamnei Nuland. Reacția comunității de români din Marea Britanie, față de documentarul distribuit de Channel 4, mi se pare justificată. Este un început necesar pentru a realiza o balanță echilibrată a informațiilor despre românii care se află in Anglia”, a scris fostul premier Adrian Năstase, pe blogul său

El a adăugat: „Cu acest prilej, mi-am reamintit schimbul de corespondență pe care l-am avut cu premierul Tony Blair. Anexez o scrisoare, din 2003, referitoare la un eveniment ce a deschis drumul spre parteneriatul strategic bilateral”. 

– See more at: http://www.dcnews.ro/adrian-nastase-eduard-hellvig-schimbarea-axei-a-produs-enervare-in-anglia_468331.html#sthash.2NFxJZN1.dpuf

Urmăriți B1TV.ro și pe
`