Adrian Năsatse îl ironizează pe Victor Ponta: Ce imagine a postat după o declarație a premierului (FOTO)

Adrian Năsatse îl ironizează pe Victor Ponta: Ce imagine a postat după o declarație a premierului (FOTO)

Fostul premier Adrian Năstase, într-o postare pe blogul său, pe Victor Ponta după ce aacesta a declarat că PSD trebuie reformat prin măsuri radicale adoptate membrilor săi.

„E nevoie de pregătirea Consiliului Național, care va avea loc în 20-21 martie, unde vom adopta niște schimbări, din punctul meu de vedere, radicale, la modul de organizare a PSD-ului. Niște prevederi statutare foarte clare, ce se întâmplă cu colegii noștri și cu mine dacă va fi cazul, cu toți membrii PSD, în cazul în care au cercetări penale și inclusiv partea de reorganizare, în așa fel încât anul viitor să fim primul partid care a înțeles și s-a reformat”, e declarația cu care Victor Ponta vrea să-și uimească membrii din PSD.

Năstase a recționat postând un articol în care vorbește despre tânăra clasă politică, la care a atașat o imagine cu două oi. Textul este pe măsura fotografiei.

”Există un anumit ciclu al vieții, valabil și în politică. Procesul de intinerire este firesc și profitabil pentru fiecare partid. Nu cred însă că pot performa partidele unei singure generații. Electoratul este divers și el se regăsește în cei care simbolizează și reprezintă fiecare categorie de vârstă. Așa am crezut și atunci când am intrat în politică. E adevarat, în agricultură, în cultura paioașelor, există practica de a da foc la miriște pentru a pregăti cultura din anul următor. Avantajul este ca pot fi distruși dăunătorii din sol. Dezavantajul este că poți da foc la casele din jur și, de asemenea, elimini apa din pământ până la 15-20 de centimetri. Mai există un pericol – pe terenul gol să vină dăunătorii din alte țări. Alternativa o reprezintă insecticidele. Dar și ele trebuie folosite cu masură.

PS Fotografia, așa cum bănuiți, este de la Cornu”, e mesajul lui Năstase.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`