Emmanuel Macron: Vaccinarea devine obligatorie pentru personalul medical din Franța

Emmanuel Macron: Vaccinarea devine obligatorie pentru personalul medical din Franța
foto: Hepta.ro / Bestimage / Panoramic / Bestimage

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a anunțat, într-un discurs televizat, că vaccinul COVID-19 va fi obligatoriu în Franța pentru lucrătorii din domeniul sanitar.

„Aşa cum am procedat de la începutul pandemiei, ţin să mă adresez direct cetăţenilor. Graţie angajamentului excepţional al personalului medical, am reuşit să aducem sub control epidemia şi să trăim din nou”, a spus Emmanuel Macron, luni seara, potrivit Le Figaro.

„În ultimele două săptămâni, am reuşit să ajungem la sub 2.000 de cazuri pe zi. Spitalizările şi decesele sunt la cele mai mici niveluri. Spunând aceste lucruri, gândurile mele sunt, în mod evident, la victime şi la apropiaţii acestora. Viaţa a putut continua doar pentru că suntem organizaţi”, a afirmat Emmanuel Macron.

„Ţara noastră se confruntă totuşi cu o reluare puternică a epidemiei care afectează toate teritoriile. Apariţia variantei Delta se traduce prin creşterea cazurilor în întreaga lume. Avem un atu principal: vaccinul. Ne protejează de varianta Delta şi evită în proporţie de 95% formele grave de îmbolnăvire. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât lăsăm mai puţin spaţiu răspândirii virusului. Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care intră în contact cu persoane vulnerabile”, a declarat Emmanuel Macron.

Preşedintele anunță şi noi reguli în unele regiuni din Franța

Emmanuel Macron a anunţat că, începând din 21 iulie, prezentarea certificatului sanitar care să ateste vaccinarea sau un test negativ va fi obligatorie pentru cei de peste 12 ani în locurile culturale şi de divertisment în care sunt prezente peste 50 de persoane.

De la începutul lunii august acesta va fi obligatoriu și în cazul călătoriilor cu trenul, avion, precum şi la accesul în baruri, restaurante, spitale, case de bătrâni și unități medico-sociale. Această listă se va putea prelungi ulterior, a precizat Emmanuel Macron, potrivit Euronews.

Tot luni, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că, începând de la 1 septembrie, vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`