Thailanda schimbă strategia de vaccinare împotriva COVID-19. Prima doză cu Sinovac, rapelul cu AstraZeneca

Thailanda schimbă strategia de vaccinare împotriva COVID-19. Prima doză cu Sinovac, rapelul cu AstraZeneca
Persoană vaccinată anti-COVID / Foto: Hepta.ro

Thailanda va combina vaccinurile anti-Covid-19 Sinovac şi AstraZeneca. Măsura vizează creşterea protecţiei împotriva variantelor mai transmisibile de coronavirus, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Anutin Charnvirakul, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Dacă va fi implementată, aceasta ar fi prima strategie anunţată public de combinare a unui vaccin chinezesc cu unul dezvoltat în Occident.
„Măsura vizează îmbunătăţirea protecţiei împotriva variantei Delta şi construirea unui nivel ridicat de imunitate împotriva bolii”, a declarat ministrul Anutin Charnvirakul, referindu-se la varianta detectată pentru prima dată în Indonezia.
Medicii şi asistenţii thailandezi din prima linie de combatere a pandemiei au început să primească din aprilie vaccinul produs de compania chineză Sinovac.
Ministerul Sănătăţii a informat că din aprilie până în prezent au fost vaccinaţi cel puţin 618 lucrători sanitari care au contractat virusului, dintr-un total de 677.348 de persoane.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`