Televiziunea britanică Channel 4 și casa de producție Ecostorm au câștigat premiul Independent Royal Television Society pentru „remarcabilul” film despre societatea subterană a oamenilor fără adăpost din București.
Potrivit site-ului Channel 4, filmul, difuzat în anul 2014, prezintă viețile disperate ale sute de bărbați, femei și copii care trăiesc în condiții mizere într-o rețea de tuneluri și în canalizările din capitala României, București.
În scene de-a dreptul șocante, locuitorii din tuneluri își injectează droguri și inhalează vapori de aurolac, se arată pe site-ul Channel 4. La doar câțiva metri deasupra lor, viață continuă în mod obișnuit.
Universul paralel este condus de un om pe nume Bruce Lee, în onoarea celebrului luptător și actor.
La înmânarea premiului, Independent Royal Television Society a lăudat producția despre aurolacii din București:
„Juriul crede că acest film spune o poveste absolut convingătoare și arată o realitate dezgustătoare.”
„A fost nevoie de mai multe luni și, chiar dacă mai înainte au existat și alți jurnaliști care au încercat să arate povestea ciudatei lumi a bărbaților, femeilor ș copiilor care trăiesc în canalele din București, acest film are imagini strălucite și o poveste extraordinară.”
Postul de televiziune Channel 4 a început difuzarea unei noi serii de documentare despre românii veniți în Marea Britanie pentru a-și găsi un loc de muncă și a începe o nouă viață. (Detalii AICI)