Vicepreședintele PC Bogdan Ciucă: Hellvig este o persoană echilibrată și asta e mare lucru pentru această funcție

Vicepreședintele PC Bogdan Ciucă: Hellvig este o persoană echilibrată și asta e mare lucru pentru această funcție

Vicepreședintele PC Bogdan Ciucă a declarat, joi, în nume personal, că Eduard Hellvig, propus pentru șefia SRI, este un om echilibrat „și asta e mare lucru pentru această funcție”, precizând, însă, că o decizie a susținerii acestuia la votul din Parlament de către PC „se va decide la nivel de partid și de coaliție”.

Precizez că este un punct de vedere personal, nu este ca urmare a unei consultări cu colegii mei din grup sau din partid, este o părere strict personală și determinată de faptul că, la un moment dat, cu domnul Hellvig am avut proiecte comune și, ca urmare a acestor experiențe, cred că este o persoană echilibrată și asta e mare lucru pentru această funcție, are abilități executive, abilități obținute ca urmare a funcției de europarlamentar, pe care a deținut-o într-o anumită perioadă, de parlamentar, Cred că, ajutat de structura operativă a serviciului, împreună vor putea să coordoneze un serviciu extrem de important pentru orice stat, poate mai ales pentru noi în această perioadă. Eduard Hellvig, dacă va combina echilibrul, abilitățile sale și, evident, experiența și expertiza structurilor operative ale serviciului, va reuși să facă o figură frumoasă și eficientă”, a declarat Ciucă, pentru Agerpres.

El a adăugat că bănuiește că nu vor fi probleme din punct de vedere al procedurilor de vot în Parlament.

Bogdan Ciucă a precizat, însă, că se va decide la nivel de partid și de coaliție, înainte de a se da votul în plenul Parlamentului, dacă PC îl va susține sau nu pe Hellvig.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei