Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac spune că România are un comportament exemplar în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților, însă românii din Serbia, de exemplu, nu se bucură de un tratament similar.
„România are un comportament model în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților. Românii din alte state însă nu se bucură de același tratament.
Avem lângă noi, în Serbia, o comunitate numeroasă de români, adesea nedreptățiți, lipsiți de școli și biserici, subreprezentați în administrația locală de care statul român, dar și structurile europene au obligația să se preocupe”, a scris europarlamentarul PMP, pe contul său de Facebook.
Totodată, Eugen Tomac spune că respectarea drepturilor minorităților a fost condiționată României, iar protocolul bilateral privind minoritățile naționale, semnat la Bruxelles în urmă cu 9 ani nu este respectat.
„Respectarea drepturilor minorităților a fost condiția României pentru a vota în 2012 în favoarea parcursului european al Serbiei. Protocolul bilateral privind minoritățile naționale semnat la Bruxelles acum 9 ani nu este însă respectat nici astăzi de autoritățile de la Belgrad. Despre aceste lucruri trebuie să vorbim cu sinceritate și să luăm atitudine.
În calitate de membru al Delegației la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia și al Subcomisiei pentru Drepturile Omului din Parlamentul European, organizez astăzi, începând cu ora 18:30 (ora României) o dezbatere online privind situația minorității românești din Serbia. La discuție vor participa oficiali ai statului român și reprezentanți ai societății civile din România și Serbia”, spune Eugen Tomac.