Un șofer român a apelat la un truc prin care să scape de plata taxei de utilizare a șoselelor din Ungaria. Bărbatul a fost prins în timpul unor verificări, efectuate pe drumul național 86.
La fața locului, s-a constat că bărbatul a încercat să scape de taxa pentru utilizarea drumurilor din Ungaria, prin montarea unui dispozitiv în interiorul autovehiculului. Acesta era manevrat cu ajutorul unei pedale, care înclina plăcuțele de înmatriculare, după cum a transmis purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale Fiscale şi Vamale (NAV), potrivit Hirado.hu.
Evenimentul s-a petrecut la începutul lunii iunie, în timpul unor verificări efectuate de NAV. La acel moment, unul dintre inspectorii fiscali a remarcat că mașina era dotată cu un sistem prin care plăcuțele de înmatriculare puteau fi înclinate mecanic.
Practic, atunci când se apropia de o cameră de control, șoferul înclina plăcuțele de înmatriculare, iar astfel reușea să treacă fără ca numărul să îi fie identificat, iar astfel să se descopere neplata taxei.