În cadrul unei emisiuni televizate, fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, pe lângă alte subiecte, despre relația dintre premierul Ponta și președintele Iohannis. În urma declarațiilor lui Băsescu, liderul executivului a postat un mesaj pe Twitter, atacându-l pe fostul președinte.
Într-un editorial pe Gândul, Florin Negruţiu susține că mesajul postat de premier este “autodescrierea perfectă a acestui impostor care de trei ani de zile face cu o ţară întreagă experimente de imagine de la Palatul Victoria”.
După ce procurorii DNA au făcut percheziții privind afacerile cumnatelui său, premierul a postat pe o rețea de socializare că “legea trebuie să fie egală pentru toţi”.
„Legea trebuie să fie aplicată şi acolo unde ai furat cu bună ştiinţă munca altuia (în lumea civilizată plagiatul a oprit cariere politice strălucitoare), şi acolo unde ai furat deliberat un drept fundamental al propriilor cetăţeni (se mai aude ceva cu dosarul votului din diaspora?) şi acolo unde ai furat bani europeni (până când se lămureşte cât şi-a tras cumnatul, dl. Ponta ar putea, pentru consecvenţă, să aplice pe el însuşi recomandarea pe care i-a făcut-o lui Traian Băsescu în scandalul fratelui: „Un om politic care ţine la România ar trebui să-şi dea demisia”)”, scrie jurnalistul cu privire la afirmația premierului.
“După alegeri s-a repliat, s-a rebranduit, ca lumea să-l ierte şi să-l uite. Egoul său gonflat mai răbufneşte însă din când în când pe reţelele sociale, semn că ura lui faţă de poporul care i-a oprit drumul spre Cotroceni nu s-a stins. Supravieţuitor şi rezistent pe poziţii, ca gândacul de bucătărie, dl. Ponta uită un lucru: şi aţii au avut sentimentul că stăpânesc România financiar şi politic, dar toţi aceşti Dumnezei care s-au simţit intangibili au ajuns mai devreme sau mai târziu în dubă”, mai adaugă Negruțiu.