Sorana Cîrstea a fost eliminată în minimum de seturi, 6-3, 7-5, de noua senzaţie a tenisului britanic, Emma Răducanu.
Sportiva de doar 18 ani, care s-a născut în Canada, la Toronto, din tată român şi mamă chinezoaică, a început ezitant partida şi s-a văzut repede condusă cu 3-1.
A fost momentul în care Emma s-a scuturat de emoţii, jocul ei s-a transformat radical, agresivitatea sporită dându-i mari bătăi de cap Soranei. După un prim break câştigat la avantaj, a urmat o serie incredibilă de alte 6 game-uri consecutive, în care britanica a mai pierdut doar 6 puncte, 6-3, 3-0 pentru Răducanu.
Cîrstea (31 ani, 45 WTA), care în turul anterior a obţinut o victorie în faţa belarusei Victoriei Azarenka, a 12-a favorită, a pierdut acum în faţa unei tinere (18 ani, 338 WTA) aflate la prima sa participare la un turneu de Mare Şlem, după ce a primit un wildcard.
Sorana a început bine şi a condus cu 1-0 şi 3-1, dar apoi ceva în jocul său s-a rupt şi Răducanu a câştigat cinci ghemuri la rând şi setul, cu 6-3. Emma Răducanu a dus seria de ghemuri consecutive la opt, desprinzându-se la 3-0 în actul secund. Cîrstea a reuşit să revină, a egalat, 3-3, dar nu a reuşit să ducă setul în tiebreak, cedând cu 5-7, la a treia minge de meci a britanicei, după o oră şi 39 de minute, informează Agerpres.